E(…)A

Am facut cunostinta cu ea acum 4 ani si un pic, intr-o noapte tacuta de iarna, care nu promitea prea multe. O noapte oarecare dintr-o cameruta oarecare – prea mica, prea comuna, prea incinsa de excesul de zel al centralei autonome. Ne-a curmat intimitatea fara scrupule. Mai bine zis, stropul de intimitate pe care l-am putut avea noi, 5 fete, si un numar variabil de baieti, in 15m2. Ca la 20 de ani, cand esti bursier basarabean in Romania si stai in furnicarul studentesc numit camin. Nu a stingherit-o nici aerul sec, supt cu nesat in acea noapte de 7 suflete, nici sforaitul ritmic si apasat; nici lucrurile aruncate care pe unde, nici vasele nespalate de pe masa. Acum, ca o cunosc, nu stiu ce ar fi putut-o impiedica sa patrunda acolo in cautarea mea. A intrat val-vartej, a gasit calea spre patul meu, mi-a sifonat asternuturile, m-a zvarcolit pana la lesin. Dupa care m-a ridicat vocativ din pat, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. M-am trezit la baie. Voma, dureri de cap si confuzie. Cine este, cum o cheama, de ce acum, ce vrea de la mine, de ce de la mine, va pleca?

A ales sa ramana, ca sa imi incurce itele. Sunt mai bine de 1,600 de zile de atunci (le-am numarat constiincios, ca un Robinson Crusoe). M-am mutat in chirie – m-a urmat. Am plecat in State – a traversat cu nonsalanta mari si tari ca sa se asigure ca nu scap, am revenit la Chisinau – s-a tinut scai de mine. M-am intors la Cluj – tot cu mine este. O ciudata, care isi permite sa imi dicteze ce, cand, si cum sa fac.

Lasa paharul, acum nu ai voie strop de vin!”
„Nu pune mana pe cafeaua aia, este a mea!”
„Intinde-te, asa vreau sa te vad!

Ea ma doboara, si tot ea imi da sfaturi:

Inchide ochii, inspira si expira adanc, cat mai adanc, daca vrei sa nu te zdrobesc aici, acum – in mijlocul strazii, in mijlocul barului, in mijlocul autobusului, in mijlocul biroului, in mijlocul patului, de mijlocul tau! Oriunde ai fi, iti gasesc mijlocul si ti-l secer.

Nu uita sa inchizi ochii si sa respiri yoghinic. Altfel, te contorsionez. Stii ca nu glumesc. Imi place sa incep cu partea ta dreapta. E spumoasa, calda, colorata. Mi-am instalat cortul si nu plec in curand. Poate chiar imi construiesc o casa pe acest loc. E luminos si tainuit.” Confirm, ii place Sudul din mine. Ori de cate ori imi vorbeste, mi-l electrocuteaza fara graba, sagalnic. O simt in varf de degete, dupa care in palma; apoi, caldura ei imi impleteste incheietura cu o bratara de foc. Urca alene, prin vene, bandu-mi vampiric sangele. Cel ramas, mi-l otraveste. „Da, gustoasa partea ta dreapta.”

Inteleg ca e mereu acolo, gata de atac, dar nu am voie sa spun nimanui. Deci tac, eu tac. Ea – atac. Si se scurge prin mine – tic-tac, tic-tac, tic-tac.

Transferul in partea mea stanga il face de capul ei. Nu stiu cum se intampla, pentru ca plimbarile ei initiale ma lasa la pamant – anosta, seaca, debusolata. Cand ma trezesc din letargie, imi zice: „Da, buna si stanga asta a ta, dar mult prea rigida si rece. Data viitoare incepem tot cu dreapta.

Si acum urmareste paranoic ce scriu. Stie ca nu am spus totul. Cenzureaza. – Te rog, nu imi mai albi foaia –

1922472_586138171480169_1777550691_nO port zi de zi cu mine. O plimb pe bicicleta, o alerg pe alei, o aduc la birou. O las sa imi scotoceasca prin casa, vine cu mine la sala. Facem sport, mergem la dus impreuna. Am luat-o ieri la masaj. Doarme in pat cu mine, cu fricile mele. Cand fac dragoste, este cu ochii pe mine – o voyeurista perversa. Imi imbratiseaza iubirile si urile. Ii place sa stea intinsa la soare. O rog frumos sa citim in liniste, sa ascultam muzica fara scandaluri. Cand suntem la cumparaturi, in locuri aglomerate si galacioase, ii place sa ma traga cat mai repede afara. O rog, suparata, sa aiba rabdare. Nu ma prea asculta. Ca un copil razgaiat. De ce m-ar? Pana la urma, ea este stapana. Sta la masa cu familia si prietenii mei, bea sucuri naturale impreuna cu mine, sorbeste din cafeaua decofeinata pe care mi-o prepar.

M-a inrobit. Desi este nemiloasa, nu imi mai imaginez o viata fara ea. Nu aceasta. Mi-a aratat ca se poate si altfel. Mi-a inmultit misterele, intrebarile, senzatiile bizare si durerile. Zic asta si revad firul rupt de atatea ori. Ganduri mi se perinda intre Nord si Sud, dar nu le pot vocifera. O abundenta uluitoate de idei asimetrice explodeaza in mine. Amintiri si vise se deruleaza intr-o secventa haotica, nesabuita. Gura mi se schimonoseste, ma zbat in sfortari inutile de a-mi controla muschii tot mai incordati. Int-un final, se lasa cu spasme si spume. Furnici frenetice imi alearga prin tot corpul, iar apoi – bufffff, somn. Adanc, calm, linistitor. Cand ma trezesc, e o noua lume, pe care trebuie sa o iau de la capat. Intrebari de om pribeag – unde ma aflu, de ce, cum am ajuns aici, pe unde o iau inapoi? Stiu cine sunt, dar nu imi mai cunosc coordonatele. Toate s-au contopit. Cat e ceasul, ce s-a intamplat, de ce nu mai tin minte nimic? Totul e spaima. O frica profunda si inexplicabila ca am pierdut irecuperabil. O senzatie aspra ca s-a scurs o vesnicie in timp ce eu am lipsit. Intre clacare si reinviere – 20 de amarate minute. Plang mai tare ca un nou nascut. Cu oroare si suspine, imi realiniez punctele cardinale. Incet-incet, o iau de la capat. Tot cu ea in spate.

Esti tot mai grea, tot mai obraznica. Te car cat trebuie, dar te rog un singur lucru – sa stai departe de ai mei inca nenascuti copii si ai mei nascuti nepoti. In rest – fa ce vrei. E(…)O.

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s