Vorbe scumpe si tors lung

Dragul meu ratacit si dur, ca piatra de moara prin care apa nu a mai trecut demult. Scump ghem de om care se comprima la orice atingere, ca painea abia scoasa din cuptor din care vrei sa tai felii subtiri. Balon de sapun care se spage cand se rostogoleste pe spinarea unui fir de praf. E doar un fir. Subtire fir, om ratacit si dur. Iar tu vezi sageti si lame. Si iti scoti sulitele si te incretesti ca un arici care aburca un mar gasit in mijlocul unei povesti.

Te deschizi, tepos, ca un cutit militar. Si ascutisurile incep sa curga. Si tot ies lame la dreapta si la stanga, si tot dai pumni, din carapacea ta, in meduza de mine.

Declar ziua vorbelor scumpe deschisa. Nu vreau sa mai rostesc – doare, iar cuvintele ies greu, ca intr-a 3-a zi de anghina. Nu vreau sa vars margaritare pe obraji crapati – ustura. Nu vreau sa ma mai intreb ce, de ce, cum s-a ajuns din nou aici, dupa discutii interminabile cu 4 picioare in ligheanul cu apa rece, de izvor. Nu vreau sa caut raspuns la siruri ilogice de tipete inabusite, ridicari de umeri si ochi absenti de pisoi ratacit.

Ochi absenti de pisoi ratacit – revin la ei, pentru ca apa fierbinte de dus tarziu imi curge peste cele 10 degete, iar eu, in loc sa vad carne si puf de ciorapi adunat sub unghii, vad 10 ochi de pisoi ratacit care ma ridica, ma rastignesc pe fainata rece si rad sardonic de mine.

Sa vina ziua unu fara vorbe. Sa cada lin si crutator, ca prima zapada pe care toti au anticipat-o cu bucuria copilului care trage de sania din debara si grija adultului care aprinde focul in soba.

Suflu in ziua unu fara vorbe si ma incalzesc la gura ei. Trec prin ea ca pasarea cerului. Imi da seninul vazduhui si imi recapat ochii de pisica blanda. Si prrr-prrr si torc la gura zilei numarul 1, si vreau sa nu se mai termine. Pentru ca in ea imi recapat curajul, dorinta de a ma iubi, puterea de a trece pe langa pisoiul cu ochi rataciti, a-mi serpui coada in dreptul mustatilor ridicate prea nepasator – fara dorinta pisiceasca de a-i arata directia spre casa sau drumul cel mai scurt catre portul in care pestii izvorasc din barci subrede. Fara nicio intentie. Trec prin ziua 1 fara vorbe, fara poveri. Fara dureri resimtite in moalele capului si tarele sfarcurilor. Fara frica.

Te rog, nu imi vorbi pana nu gasesti cuvintele potrivite. Cele putine si blande – sa cada pe mine ca o ploaie ciobaneasca si sa ma incalzeasca in culori de curcubeu dublu.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s