Tag Archives: cafea

Dimineata in pas de sah

In fiecare dimineata, acelasi drum. In fiecare dimineata, altfel. Siluete aplatizate de genti ce atarna greoi pe umerii adormiti, gene somnoroase clipocind constant pe obrajii palizi, toate intr-o goana nesabuita catre zorii unei noi zile.

Imi fac loc printre cosmarurile inca nescuturate din tamplele calde si visele pierdute printre tipete de alarme. Desi ma sprijin cu inversunare de cafeaua pe care mi-am injectat-o inainte de a iesi din vizuina, sunt una cu multimea asta somnoroasa care miroase a cearsafuri transpirate.

Intreaga fiinta imi sta sub jugul ceasului fixat cu 5 minute inainte; dar nu am nevoie de el pentru a intelege cu cat voi intarzia. Oamenii sunt cea mai buna unitate de masura, clepsidra curgatoare a vremii. Ii storc din priviri in timp ce trec pe langa mine ca niste piese de sah razlete.

In intampinare, Regina. Ma lasa in urma-i, si tot ce imi ramane de la ea este dara asta apasata de parfum dulce din care o sa imi croiesc un sal lung si alunecos. Il vad pe Rege pe partea cealalta de drum – e rece si trece ca un vifor pe langa Pioni. Privirea ii este ingropata vanitos in ceata orizontului. O sa vina si dimineata in care o sa-mi arunc salul lung si alunecos intr-acolo, ca pe o undita fara momeala. Pana atunci, continui sa ma lovesc de acelasi Turn. Nu pot trece de el ca sa ajung din urma Nebunii si sa le netezesc metehnele.

Ma uit la noi cum sangeram in graba cea mare. Suntem prea razleti, desi ne invalmasim absurd la semafoare. Cand se vor crapa de-a binelea zorii, vom mai fi in picioare?

Advertisements

The bitter the better sau cum un pic de amaraciune nu strica

Relatia mea cu cafeaua nu-i una deloc noua – am impresia ca am baut-o dintotdeauna. Cu laptele mamei sigur nu am primit-o, dar totusi are inceputuri vechi cat haul si paraul. Apropo de parauri, parca vad cum curge agitat unul cu toata cafeaua care a trecut prin mine. Si inca unul cu cea care e in mine acum. Ei, si deja al treilea cu cafeluta care tot prin mine va sfarsi. Ma leaga de licoarea asta dupa care tanjesc mai mereu multe amintiri de dimineti chinuitoare si nopti nedormit. Anume ea a intermediat taclale, lecturi, procese de studiu, calatorii, rapoarte, certuri si impacari, descoperiri, pierderi, amintiri si contemplari.

Daca ar fi sa fac o cronologie a relatiei noastre agitate, as pozitiona inceputurile legaturii bolnavicioase dintre noi doua prin clasa a 7-a. Atunci, teoretic, autoritatea mamicai imi interzicea accesul la ea; nu ca am fi avut prea multa cafea in casa (din contra, ceaiurile au dominat si continua sa domine rafturile din dulapurile de bucatarie ale casei parintesti, spre marea mea insatisfactie). De maniera foarte practica, treceam de orice autoritate si imi incepeam ziua cu nesuletsuri (care acum mi se par inadmisibile si nedemne de inaltul titlu de “cafea”).

10247211_10205771659229789_4406615575486101404_nTin minte cum prin clasa a 9-a aveam o vesta verde cu buzunarele largi cat lopetile. Tare imi mai era draga! Acest fapt nu se datora moliciunii si caldurii ei, ci posibilitatii de a stoca in adancurile-i, cu mare nerusinare, boabe de cafea. Imi placea sa le sparg, cate doua-trei, si sa le scot toata vlaga! Erau uscate si aspre. Totusi, printre dintii mei, deveneau mai suculente decat boabele de struguri sau samburii de rodii.

Alea da vremuri! Au venit altele mai complicate … Acum nu ma mai multumesc cu rosul boabelor. Nu am ajuns la performanta marelui David Lynch, care da peste cap cate 20 de cesti pe zi, dar totusi ma descurc de minune cu 5 cafelute intr-o rutina cotidiana. Mari, mici, cu lapte sau fara, decofeinate sau nu, la pachet, pe terase jerpelite sau la mese cochete, nu conteaza! Importanta este o singura chestie – fara zahar! Apreciez la cafea brutalitatea gustului care te spala de orice himere mieroase.

Asa cum studiile despre cafea nu cad de acord asupra efectelor ei nete (ba din contra, se contrazic cu regularitate), nu sunt sigura daca o sa trebuiasca sa ii multumesc, la un moment dat, pentru longevitate, sau s-o injur pentru ca m-a bagat in pamant. Pana una-alta, ii aduc plecaciuni pentru felul in care a stiut sa se impuna, amara fiind … Sigur nu i-a fost usor!