Tag Archives: dimineata

Dimineata in pas de sah

In fiecare dimineata, acelasi drum. In fiecare dimineata, altfel. Siluete aplatizate de genti ce atarna greoi pe umerii adormiti, gene somnoroase clipocind constant pe obrajii palizi, toate intr-o goana nesabuita catre zorii unei noi zile.

Imi fac loc printre cosmarurile inca nescuturate din tamplele calde si visele pierdute printre tipete de alarme. Desi ma sprijin cu inversunare de cafeaua pe care mi-am injectat-o inainte de a iesi din vizuina, sunt una cu multimea asta somnoroasa care miroase a cearsafuri transpirate.

Intreaga fiinta imi sta sub jugul ceasului fixat cu 5 minute inainte; dar nu am nevoie de el pentru a intelege cu cat voi intarzia. Oamenii sunt cea mai buna unitate de masura, clepsidra curgatoare a vremii. Ii storc din priviri in timp ce trec pe langa mine ca niste piese de sah razlete.

In intampinare, Regina. Ma lasa in urma-i, si tot ce imi ramane de la ea este dara asta apasata de parfum dulce din care o sa imi croiesc un sal lung si alunecos. Il vad pe Rege pe partea cealalta de drum – e rece si trece ca un vifor pe langa Pioni. Privirea ii este ingropata vanitos in ceata orizontului. O sa vina si dimineata in care o sa-mi arunc salul lung si alunecos intr-acolo, ca pe o undita fara momeala. Pana atunci, continui sa ma lovesc de acelasi Turn. Nu pot trece de el ca sa ajung din urma Nebunii si sa le netezesc metehnele.

Ma uit la noi cum sangeram in graba cea mare. Suntem prea razleti, desi ne invalmasim absurd la semafoare. Cand se vor crapa de-a binelea zorii, vom mai fi in picioare?

Advertisements

Test de identitate

In paleta pietonala a Dublinului nu exista notiunea de rosu pur, aprins, continuu, insangerat, periculos. Acesta se face vazut doar masinilor si autobuselor. Nu de putine ori am constatat ca sunt obligate sa opreasca inclusiv atunci cand algoritmii traficului rutier le dau prioritate.

Traffic-LightsIn primele saptamani de aflare a mea aici, din matinalele carduri somnambule intersectate cu fiarele pe roti, ramaneam cu alti 2-3 oameni cot la cot. Derutata, lasata in urma de cei multi si neinfricati, asa am ajuns sa fac distinctie intre localnici/oameni cu experienta in Dublin si cei proaspat imigrati/turisti de placere sau de nevoie.

Sprijiniti subred in canile eco de ceaiuri si cafele, dublinezii nu se lasa sfidati de semafoare. Sunt niste conventionalisme perimate, pana la urma. ‘Mom, you are giving a bad example to your kids’ am auzit intr-o zi, in spatele meu. Era un pusti de vreo 14 ani. Uite ca facea misto de maica-sa care, asemenea unei gaste cu cardul de 4 boboci in spate, isi croia ostentativ loc printre masini.

Au trecut mai bine de 6 luni de atunci. Paleta mea cromatica s-a modificat simtitor. Ma hazardez, zi de zi, printre rotile fara de verde pur in cauciuri. Si ma gandesc cu groaza ca odata incoronata cu acest privilegiu, semn vadit de integrare, mi s-a luat ceva mult mai de pret – dreptul la contemplare. Imi dau seama ca, in graba mea matinala catre birou, mi-l exercitam exclusiv la culoarea rosie a semaforului. Acele cateva secunde de pauza, de respiro, de batai incetinite ale inimii, de serenitate, chiar si in diminetile in care trebuie sa grabesti pasul.

Unde mai pui ca ma tem de ziua in care voi reveni acasa. Prima trecere de pietoni din Chisinau va fi un test de identitate. Intre viata si moarte.