Tag Archives: mov

Peretii mei rotunzi si verzi

In adolescenta, tare imi mai placea sa ma uit la tot felul de NTV-uri si ORT-uri la emisiuni de genul ‘Kvartirnyi vopros’. Mi se pareau tare pozitive, amuzante, motivationale. Vroiam sa ajung si eu mare ca sa pot da cu rolikul pe pereti (scuze, nu stiu cum ii zice in romana) la fel de rapid si dezinvolt precum domnitele alea proaspete si zambarete, cu baticuri albe pe cap.

Am trecut din chirie in chirie, cu tot felul de culori fixate pe rolikuri imaginare. Nu a fost sa fie, nu a lipit mana mea niciun curcubeu adevarat pe nicaieri … Dar am ajuns aici, acum, sa dau de niste pereti care au tipat din start la mine – ‘Salveaza-ne, manjeste-ne cu ce vrei! Suntem mari si multi, poti face ce doresti cu noi’.

Pentru ca sunt o nechibzuita iubitoare de mov, am mers la magazin cu o dorinta nestavilita de a aduce cea mai mare caldare violeta acasa si a o turna pe toti peretii. Totusi, am iesit de acolo cu doua caldaruse verzui, rusinoase, modeste. Nu stiu, poate ca mi s-a inoculat aceasta culoare prin recenta lectura ‘Vara in care mama avea ochii verzi’; se pare ca nu pot gandi in alta nuanta la moment.

Dar, sarind peste terciul cromatic din capul meu, sa trec la subiect si sa imi oftez durerea. Ce capcana nerusinata ‘Kvartirnyi vopros’ cu fatucele lui cu tot! O minciuna gogonata cat roata de tractor este scena aia nelipsita, in care ele dau gratios cu rolikul in sus si in jos. La mine totul a fost chiar invers. Inteleg, ele or fi fiind specialiste in ale zugravitului, nu niste diletante ca mine, dar totusi … De ce nimeni nu mi le-a aratat vopsind colturile; sau trecerile delicate dintre pod si pereti? De ce ele nu urcau niciodata pe scaun sa ajunga pana sus? Cum vopseau ele in jurul intrerupatoarelor? Sau a caloriferelor?

Imi pun aceste intrebari existentiale si simt febra musculara crescand in corpul meu. Ma dor toate particelele – abdomen, maini, picioare, gat. Gurile rele vor zice ca nu am conditie fizica, de asta sunt in suferinta acum. Ei bine, neg acuzatia si trec mai departe. Subliniez ca am zugravit la soviste, din suflet. Si asa, vopsind vreo doua zile, mi-am raspuns la propriile intrebari. Desi borboanele de sudoare si vopseaua pleoscaind de pe rolik pe ochelari, obraji, par, haine, etc. asa marunt si constant ca o ploaie ciobaneasca, ar putea fi considerate sexy, ele trebuie ascunse de ochii lumii. Nu le pui pe sticla. Nu in ‘Kvartirnyi vopros’. Acolo totul e curat, imaculat, perfect. In lumea aia paralele e simplu si rapid. Ca altfel nu se vinde. Vopseaua. Eterul. Rolikul. Casa.

Ma uit satisfacuta la acesti patru pereti. Nu ma pot satura. Sprijin spatele de ei, imi plimb mana incolo-incoace. Le simt culoarea, racoarea, respiratia. Mi-am deconspirat mitul emisiunilor de renovare. O imagine ideala a murit, ca sa faca loc celei reale. Care e mult mai frumoasa si zemoasa. Pentru ca acum, pe langa faptul ca imi pot plimba degetele pe pereti, ii pot si imbratisa – au devenit rotunzi pentru mine, plini de lumina si sens.

Advertisements

Geneza Movoletei. Pe fata si pe dos, pe dos si pe fata.

… Iar daca ar fi, intr-o buna zi, sa caut un alt adapost pentru acest trup, ce as alege?

 Scoarta copacului? Siguranta si comfort. Oare as putea sta pe vecie in acelasi loc, tanjind dupa alte zari?

Piatra bisericii? Fermitate. Oare as fi in stare sa aud clopotele tanguindu-se fara incetare?

Iarba muntelui? Prospetime. Oare as avea puterea sa ingadui atata roua?

 Blana pisicii, pielea sarpelui, ceata orasului, sticla televizorului, plasticul cumparaturilor, praful drumului, fumul gunoaielor, aurul minelor?

 Daca ar fi de capul meu, m-as refugia la adapostul unei singure culori. Ca in frenezia sarbatorii hinduse Holi, as turna pe mine pulberea magica. O pulbere rece si misterioasa. Ar fi violeta. As fi mov. Mi-ar intra atat de mult pe sub piele, incat nu m-ati mai recunoaste. Ar trebui sa ma rebotezati. Mi-ati zice Movoleta. Mi-as intoarce si sufletul pe dos si pe fata, si iar pe dos, si iar pe fata, sa se patrunda de praful pretios. Poate ca asa, miracol purpuriu ar inmuguri in mine si n-as mai lancezi, niciodata.  Image

 Te trag si pe tine in pulberea salvatoare. Te iau la adapostul misterului mov si iti soptesc:

 “Te arunc in cuvinte mov de levantica si floare de colt, ca sa te ocrotesc.

Te cert cu cuvinte mov de ploaie deasa si rece, ca sa te purific.”

 Iar tu, in pielea ta sura de lup hamesit, tu ma chemi cu cuvinte mov de piatra sparta.

Te aud in cuvinte mov de cer insangerat.

Intr-o zi, voi face rost de cuvintele potrivite. Vor fi istovite si scurte.

Ne vom intalni in cenusa mov a aripilor mele. Dincolo de cuvinte.