Tag Archives: munca

Dimineata in pas de sah

In fiecare dimineata, acelasi drum. In fiecare dimineata, altfel. Siluete aplatizate de genti ce atarna greoi pe umerii adormiti, gene somnoroase clipocind constant pe obrajii palizi, toate intr-o goana nesabuita catre zorii unei noi zile.

Imi fac loc printre cosmarurile inca nescuturate din tamplele calde si visele pierdute printre tipete de alarme. Desi ma sprijin cu inversunare de cafeaua pe care mi-am injectat-o inainte de a iesi din vizuina, sunt una cu multimea asta somnoroasa care miroase a cearsafuri transpirate.

Intreaga fiinta imi sta sub jugul ceasului fixat cu 5 minute inainte; dar nu am nevoie de el pentru a intelege cu cat voi intarzia. Oamenii sunt cea mai buna unitate de masura, clepsidra curgatoare a vremii. Ii storc din priviri in timp ce trec pe langa mine ca niste piese de sah razlete.

In intampinare, Regina. Ma lasa in urma-i, si tot ce imi ramane de la ea este dara asta apasata de parfum dulce din care o sa imi croiesc un sal lung si alunecos. Il vad pe Rege pe partea cealalta de drum – e rece si trece ca un vifor pe langa Pioni. Privirea ii este ingropata vanitos in ceata orizontului. O sa vina si dimineata in care o sa-mi arunc salul lung si alunecos intr-acolo, ca pe o undita fara momeala. Pana atunci, continui sa ma lovesc de acelasi Turn. Nu pot trece de el ca sa ajung din urma Nebunii si sa le netezesc metehnele.

Ma uit la noi cum sangeram in graba cea mare. Suntem prea razleti, desi ne invalmasim absurd la semafoare. Cand se vor crapa de-a binelea zorii, vom mai fi in picioare?

As(h)

“Ce ai face, daca de maine nu ar trebui sa vii la munca?”

 Ce sa tot fac … Ma gandesc obsesiv la olarit, in ultima vreme. In cap mi se invarte fara ragaz roata. Obosita, fixez un ghem de lut pe ea, il rasucesc si raspund apasat: “As olari”.

 398040_10201022716109179_1344150520_nAs face vase vrute si nevrute. Le-as arde in lungi cuptoare, dupa care le-as darui. Vase de lut cu semne si fara, cu flori si fara, colorate si nu prea, incrustate si nu prea. De toate. Pe toate le-as da de pomana. A vinde lutul e ca si cum ti-ai vinde pamantul de sub picioare. Am zis eu si m-am gandit la cat de dor imi este de pamantul de acasa. Innoroiat si greu, zace pe sub frunze si iarba, in asteptarea victimelor. Pamant negru, dens. Burete de pamant, pamant-meduza.

 Noroi dupa noroi, ajung la glodul de la bunei. Glod generos, de drum de sat. Soseaua serpuieste sfioasa, pana cand se lasa inghitita. Mii de kilometri de lut, de vase si vise.

 “As face vase de lut ca sa nu le vand. As scrie pe ele. Scrijeleala in pamant, pe fata si pe dos.”