Cluj-Chisinau sau 584 km spre o copilarie

Eu. Din nou acasa. Mai copil.

Nu ne despart decat 584 km daca o iei pe DN17/E576, sau 548 km daca alegi DN16. Vreo  2 luni de mers pe jos, 1 luna cu caruta, 2 saptamani de alergat, 1 saptamana de stat in saua unui cal alb, 1 saptamana in saua unui cal negru, 1 noapte cu autocarul, vreo 10 ore cu masina, 1 ora cu avionul, 1 secunda cu gandul si tot atata cu covorul zburator.

Ultima modalitate de calatorie imi surade cel mai mult. Este ca paretarul de la mamuca – mare, colorata, usoara ca dupa o zi de batut covoare. Miroase a Casa cea Mare si a solutie antimolie. Totusi, pana pun mana pe zestre, urc umil in autocar. De vreo cativa ani incoace, calatoria incepe la Autogara Beta din Cluj si se termina in Chisinau, la MoldTelecom-ul de pe Stefan cel Mare. Intre aceste doua puncte, mult suspans.

Pe la 5:30 ajung la gara. Scanez soferii, scanez autocarul, scanez pasagerii. Soferi ca soferi – miros pregnant de tigara, grai puternic autohton. Autocar ca autocar, desi … Eurolines cu wireless, mai nou. Greamuri tot timpul aburite, scaune tot timpul scartaite. Pasageri ca pasageri – studenti flamanzi, bisnitari derutati, tineri insuratei, mame plangacioase, tati impasibili.

Imi aleg un loc pe la mijlocul vehiculului si ma rog frenetic sa nu se aseze nimeni langa mine. Cum dorm la noapte, daca nu am minim 2 scaune? Combinarea rugaciunii cu uitatul aparent absent pe geam face minuni.

Perpetuum mobile. Multe autobuze, multi oameni. Vin, pleaca, mereu aceiasi. Conversatii duioase, live si  telefonice, rasuna strident, la fel ca muzica selectionata cu grija de soferi. Popas jumatate de ora. La iesirea din Targu Mures, multe cafele s-au consumat. De mereu aceeasi pasagera in drum spre o singura copilarie.

Dupa popas, filmul de ora 9. Culturalizare cu forta  – actiune, comedie, drama, nu conteaza. Important e sa fie in limba rusa. Ridicam munti, coborim munti, serpuim pe drumuri mereu necunoscute. Somnul vine pe la 12. Se instaleaza subit, dar sigur. Fosait, sforait, scartait. Geamuri aburite de respiratii grele si straine. Le simt din toate partile atintite asupra mea, ca niste arcasi insetati. Ma doboara.

Ma trezesc pe la 3. Suntem in vama. Mereu cu 2 pasapoarte si 2 buletine la mine. Intind pasaportul rosu, ochii imi raman inchisi. Intind pasaportul albastru, ochii imi raman inchisi. Important este sa imi dau ochelarii jos de pe nas.

Am intrat in tara. Mi se deschid ochii. Visul continua. O ora pana in oras. Inspectez drumul. Ma intampina aceleasi gropi. Sunt primele care se bucura pentru ca revin. Datorita mie si altor mii ca mine, exista. Imi place sa intru in tara toamna – fuioare de fum din case pipernicite ma provoaca sa parasesc autobuzul care se misca prea lent comparativ cu pulsul meu. Toamna o iau la fuga pana la bunei. Imi place sa intru in tara iarna – coamele albe si lenese de dealuri razlete ma asteapta sa le brazdez. Iarna o iau la fuga catre fosti amanti. Imi place sa ajung in tara primavara. Zarea e mai proaspata si mai blanda cu mine.  Primavara o iau la fuga spre parinti, sora si nepoti. Imi place sa intru in tara vara. Vara soarele e tot timpul mai sus decat ma astept sa fie. Vara nu-mi place sa o iau la fuga.

Image

De pe la 5, telefoanele incep sa sune.  Voci ragusite de soferi somnorosi:

“Da, buna ziua, intr-o ora la Sculeanca.” “Da, intr-o ora pe Stefan.” “Da, buna dimineata, intr-o ora la Gara de Sud.”

In paralel, aceleasi raspunsuri ragusite, dar mai blande, la pasageri:

“Noroc mama, ajung intr-o ora, ma asteptati la Gara?” “Salut puiu, am bagaj greu, peste o ora pe Stefan.” “Noroc tata, nu ma asteptati, iau un taxi.”

Din apel in apel in apel, am ajuns. Cobor. Asfalt spart printre picioare. “Domnisoara, taxi ieftin, 50 de lei.” 3 propuneri, 3 refuzuri. Mai am bani pe cartela de Orange. 14222. In 3 minute, Dacia albastra 851. 30 de lei.  De la Moldelecom pana la Cuza-Voda, drumul mi se pare mai lung decat de la Cluj pana la Chisinau.

Ca o mama de nou-nascut, nu imi iau ochii de pe el. Trebuie sa inteleg daca a mai crescut, daca se simte bine, daca e vesel sau trist. Ca un radar, captez oameni grabiti, maxi-taxi-uri periculoase, proiecte arhitecturale nebuloase, maturatori matinali, verdeata salbatica, boutique-uri de nimicuri inzecite. Oricum nu ar arata si nu s-ar simti, orasul asta gaseste mereu puterea sa imi zambeasca.

Ii zambesc in intampinare. Iata-ma acasa. Urc scarile. In urma mea serpuieste o valiza rosie ponosita. Ma intampina mama. Ma strange la piept prea puternic. II simt imbratisarea ca un soc electric. Se aude si tata. Al doilea soc electric. E 7 dimineata – mic dejun in 3. Cea mai copioasa masa este micul dejun de la ora 7. Cu burta prea plina, ma retrag la somn. Eu. Din nou acasa. Mai copil?

Advertisements

4 thoughts on “Cluj-Chisinau sau 584 km spre o copilarie”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s